Când mi se spunea: „ai să vezi tu când ai să fii mare”, nu prea am crezut. De altfel am crezut doar că oamenii îmbătrânesc în rele. Am avut destul exemple în jurul și mai am și acum, slavă Domnului!, încât nu credeam să mai fie și atlfel. De altfel acest lucru mă îngrozea treribil. Mă vedeam la senectute o adevărată esență de răutate. Ciudat mod prin care natura reglează lucrurile. Pe cei prea amarnici la tinerețe, îi potolește la maturitate, iar pe cei prea molcomi în primii ani, ți-i transformă în titirezi.
Bunoară eu. Eram un ocean de stări, care mai de care mai contradictorii și mai ambalate, de-ai fi crezut că mă voi disipa în toate direcțiile. Nu era lucru pentru care să nu pun pasiune, nu era zi pe care să n-o fi trăit la maxim, nu era noapte fără să-mi construiesc vise care mai de care…
Vezi articolul original 294 de cuvinte mai mult
