Despre dreptate și dincolo de ea
Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică documente aferente cererii de propuneri de proiecte „Măsuri integrate pentru tinerii NEETs şomeri” în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020.
Astfel, MFE anunţă lansarea Ghidului solicitantului – condiţii generale şi a Ghidului solicitantului – condiţii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte nr.1/2015 „Măsuri integrate pentru tinerii NEETs şomeri”.
„În procesul de pregătire a noilor lansări în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020 (POCU), MFE a întreprins o serie de măsuri care vizează modernizarea şi eficientizarea comunicării cu beneficiarii, dar şi asigurarea deplinei conformităţi cu prevederile regulamentelor aplicabile. Schimbările aduse cadrului de implementare a fondurilor europene în 2014-2020 urmăresc, in principal, simplificarea procedurilor de finanţare. Angajamentul României privind noua perspectivă financiară este acela de a facilita accesul la fondurile europene, mai mulţi beneficiari fiind astfel încurajaţi să pregătească proiecte pentru utilizarea acestor resurse. Experienţa trecută ne-a dovedit că avem nevoie…
Vezi articolul original 72 de cuvinte mai mult