Recent, într-un seminar, vorbeam despre umbrele lui Jung, despre proiecțiile pe care mințile noastre le fac în lumea exterioară: când ne deranjează foarte tare ceva la o persoană, când simplul gând ne macină, ne scoate din sărite, Jung spunea că aspectul respectiv reprezintă, de fapt, o parte imatură, limitativă a minții noastre, ceva ce ne aparține nouă, nu doar celorlalți, ceva care necesită conștientizare (identificare și recunoaștere), acceptare și transformare perceptuală.
Un participant la seminar m-a întrebat: „Uite, pe mine mă deranjează la un om când țipă la mine, încercând să-și impună punctul său de vedere cu orice preț. Dar eu chiar nu sunt așa. Cum e asta o proiecție a propriei mele probleme?”
Vezi articolul original 247 de cuvinte mai mult
